Ochii verzi care nu ştii ce pândesc…despre pisica sălbatecă pe care tu ai botezat-o Psyche şi pe care eu îmi doresc să o cunosc

“Eşti o adiere ce poartă cu sine o povară, de care nu poate şi nu vea să scape…”

Poţi să accepţi tot ceea ce am să-ţi dau şi apoi să îmi oferi posibilitatea de a dărui şi mai mult?

Poţi avea răbdare? Atâta cât e necesară pentru a începe totul de la zero în fiecare zi.. şi atâta energie cât să nu îmi dai niciodată răgazul de a mă eschiva?

Am obosit… mă dor încheieturile, îmi simt trupul încordat, mereu pregătit de fugă; mintea mereu născocind o nouă ascunzătoare. Ochii mă dor de la fixat zarea, picioarele mă dor de atâta aşteptare.

Mă poţi duce mereu într-un loc unde  pot fi eu? Egoismul va mai persista o vreme, deoarece, vezi tu, încă nu m-ai învăţat ce este “noi”. Oare este ceva ce mi-aş putea dori?

Îmi vine acum în minte zâmbetul şăgalnic al unui prieten care mi-a zis: “Trebuie să dormi. Insomniile nu duc la nimic bun.” Poate avea dreptate şi mă gândesc aiurea. Dar, ai destulă încredere în tine încât să ştii că eşti ceea ce merit, fără să mai trebuiască să îţi reamintesc eu?

Dacă nu ţi-aş mai vorbi câteva zile, m-aş aştepta să te întorci la mine. Dacă ai face acelaşi lucru, eu nu aş reveni.

Am vaga impresie că uneori uit să trăiesc,…uite aşa, totul trece agale pe lângă mine. Până acum am iubit numai idei, nu ştiu dacă aş putea iubi un om. Unele au fost doar prezenţe trecătoare, altele idei atât de măreţe. Dar pe cea pe care am iubit-o cel ai mult din toate încă o mai aud şi acum spunând cu privirea aţintită în pământ: “Regret! N-am vrut să suferi.”

Mă poţi iubi fără programare? Nu vreau numai zile minunate, însă solicit prezenţă constantă. Caut în tine potenţial. Îţi citesc poeziile şi îmi pare că te strădui prea tare. Aş renunţa la atâtea, dar e o idee pe care aş vrea să o păstrez. Îmi place să ştiu că există.

Mai nou am descoperit că am nevoie de ordine şi disciplină. E o nevoie lăuntrică, nu e ceea ce m-a învaţat mama, nu e ceea ce îmi impune împrejurarea. E ceea ce simt. Dacă vorbeşti totuşi cu mama, să-i spui că m-a educat bine şi că sunt înainte de toate un copil ordonat. Am început să îmi pun în ordine foile de pe birou, am schimbat poziţia şifonierului. Ce prostie! Doar ştii atât de bine că mâine voi încurca din nou foile, lăsându-te răsfirate în ordinea lor firească.

Mă întrebi ce e cu mine. Nimic. Atâta doar că tare aş vrea să dorm. Mă întrebi de ce nu dorm. O fi vreo nebunie. Să fii iubită şi să nu poţi să dormi?

 

soare

stam in soare … eu, doi gugustiuci si pisoiul vecinului de la blocul de alaturi : pisu se uita dupa vrabiute, gugustiucii pasesc agale , iar eu probabil ma gandesc la tine …. spune-mi, stii care dintre noi este mai fericit ? …. soarele nu se vede de undeva departe, numai lumina colorata si calda… ii zambesc ; stiu ca dormi intr-un tren si te astept sa vii …

 

replici

… zâmbea. Stătea pe locul de la geam şi zâmbea. Stătea uşor pe o parte, înclinată spre lumea ce i se arăta în goana autobuzului. … da, zâmbea … ceva se întamplase … astăzi numărase cea de-a patra replică magică de anul acesta, genul care te rupe de cotidian şi te face să scotoceşti în traista cu năzuinţe. Sună atât de demodat, dar semnifică mai mult decât un simplu vis, mai degrabă unul în care chiar crezi …. Câteodată uităm de năzuinţele noastre, ne lăsăm prinşi în zarva şi forfota celor din jur neputincioşi ca nişte particule în agitaţie browniană; fără drept de împotrivire, fără putere de reacţie şi , de cele mai multe ori, chiar şi fără să conştientizăm.

La un moment dat aproape ar fi vrut să ţipe cuvântul acela, dar de l-ar fi rostit n-ar fi însemnat nimic … Cuvântul cu pricina era “altcineva” , îl rostea în mod repetat în gând. Transformase exclamaţia aceea într-un cuvânt …. Cuvântul acesta îngloba atâta grijă, intenţiile bune ale cuiva care nu o cunoştea prea bine, dar ştia “povestea” (cel puţin o bănuia în mare… sau asta credea ea ). Era demonstraţia că deşi nu prea şi-au vorbit, este cumva alături de ea. Valora aproape mai mult decât o îmbrăţişare, clar mai mult decât o declaraţie scrisă !

Definiţia din DEX nu e deloc edificatoare:

ÁLTCINEVA pron. nehot. Altă persoană; un altul; altcareva

Ce ar fi putut să înţeleagă un străin referitor la cest cuvânt ? Chiar nu-i păsa! Şi chiar nu are nici o relevanţă pentru starea ei de spirit. De data aceasta replica a venit de la cineva drag. Prima oară suferise un şoc. Era noaptea de revelion … şi un străin i-a făcut cea mai stranie urare pe care a auzit-o în asemenea circumstanţe. Dar, culmea! … nici măcar nu ştia de ce era atât de revoltată : din cauza celor spuse de el ( în fond cine era ca să-şi dea cu părerea ? ) sau din cauza modului în care s-a uitat fix în ochii ei (ca şi cum i-ar fi cerut explicaţii, ca şi cum ar fi mustrat-o ). Sau poate era doar intrigată de unde ştia el , mai exact ce bănuia era doar intuiţie sau analiză ? Şi ce i-ar fi putut imputa ? Nu i-a dat ocazia să îl întrebe nimic. I-a urat în grabă ” La mulţi ani !” şi a dispărut, reuşind să se ferească de privirea ei până în zori … nici măcar nu l-a căutat pentru lămuriri …

” Nu mai citi cărţi, să nu uiţi să trăieşti ! “

 

alb-negru si partial color

- Ştii, am fost primii din sat care aveam televizor color în perioada în care în ţară erau televizoare alb-negru… şi dintr-o dată chipul i se luminează de un fel de mândrie, genul pe care îl obţii prin muncă proprie. N-am întrebat, subînţelegând cumva că îşi va continua istorisirea. Puneam, copii fiind, în faţa ecranului o folie de celofan. Când aprindeam televizorul se vedea albastru. Ca să nu ne plictisim schimbam culoarea la o săptămână. Se mai găsea şi celofan galben, verde; dar, totuşi, albastru îmi plăcea cel mai mult. Auzisem noi de la Moş Costică de peste Baltă că la televizor trebuie să se vadă mii de culori, dar de cumpărat erau numai trei.

Cine e Moş Costică ? Trecut bine de 90 de ani, primul din sat care a avut pomi altoiţi şi foarte şugubăţ, Asculta, evident în mare secret, Vocea Americii sau Europa Liberă, ştia tot ce se spunea în presa locală ; asta prin anii ‘70 . Dacă treci puntea peste Baltă şi porneşti spre stânga dai întâi de casa lui Moş Ion, acum goală…fără Mătuşa “Corcoduşa” aşteptând pe prispă. Dacă împingi uşa aceea masivă s-ar putea să mai găseşti înăuntru doar pe soţia lui Moş Costică , în genunchi şi ascultând slujba de la “aparat”. Moşu e la ei în curte şi se precupeţeşte cu cineva. Nu are greutăţi, dar cărămizile lui nu mint niciodată. Cântăreşte exact şi dacă e cumva ceva în plus, rupe cozile de la câteva fructe şi sigur ai cantitatea pe care ai cerut-o. Metoda lui empirică este verificată de zeci de ani de cântarele din sat. Ce mai ştie ? Cultură, istorie, minunate poveşti din al doilea Război Mondial…ar fi frumos dacă ar şti şi alţii cam tot ce ştie el .

- E bine să cunoşti trecutul. Dar, despre lucrurile bune sa vorbeşti mereu la viitor , nu la trecut ! Aşa să faci în viaţă , pentru că nici nu ştii când se întâmplă ceva bun …

Mă întrebi cum mă simt acum că e plin de zăpadă ? Fără să mai înşir lucruri pe care oricum le ştii, îţi spun atât : Aşa aş vrea să fie toată iarna!… Încerci să te “laşi” de perfectul simplu, dar mă întrebi cu nonşalanţă : Câţi oameni de zăpadă făcuşi ? … râd şi îţi răspund : Încă n-am făcut destui ! … şi în timp ce te apuci să mai rostogoleşti un bulgăre mă întrebi a treia oară : De când n-am mai avut parte de o iarnă atât de frumoasă! Oare când va mai fi aşa ? … ştiu că e de fapt o întrebare retorică , dar cauţi un răspuns în privirea mea … am ghetele şi mănuşile ude şi pantalonii în genunchi, căciula puţin ridicată şi obrajii roşii de atâta stat afară în frig şi aş vrea să îţi povestesc atâtea, dar, în schimb, spun doar :

- … nu avem contract cu infinitul …

 

aer de toamna si o carte

Ochii tulburi.Sa privesc

Si sa incerc sa m-amagesc?

Ce e azi a fost si ieri

Nu ma dor nestiutele dureri

Si mi-e rau si mi-e si bine

Chiar de nu esti langa mine

Sa te caut?Nu!Mi-e frica

De asul de cupa si dama de pica

Pagini,pagini de chin si dor

Si-as vrea sa-ti zic, sa mor

Sa te vad si apoi sa plec

Pe langa tine uneori sa trec

Sa nu ma stii si sa nu vezi

Nestiutul din mine si sa crezi

Ca m-am dus si sunt departe

Si sa ma gasesti,ratacind pe langa o carte

de Andrei Sava

 

poem

Ai stat o toamnă

pe gânduri

apoi ai zâmbit

aşa într-o doară

unui ciob de suflet răvăşit

fără să ştii

sau poate ştiai

(mai ştii?)

că acesta îşi va găsi într-o clipă

locul

printre milioanele de ţăndări

(…….)

miezul dulce al secundei

cine mai ştie unde-i?

Mihai Merticariu – ” Reîntregire “

 

deja-vu

 Ştii pe cine am văzut ieri? … face o pauză ca şi cum ar vrea să vadă dacă a reuşit să devieze discuţia, însă nu pare să fi izbutit câtuşi de puţin să-i stârnească curiozitatea…ochii îi sunt în continuare aţintiţi în gol. Pe Freamât-de-aburi … îşi continuă lent monologul… Era aseară pe pod…mergea în ritmul lui, cu capul plecat, dar fără să fie atent la drum. Haina neagră o purta cu gulerul ridicat, lăsând să se întrevadă doar puţin din faţa nebărbierită. Umerii îi erau plecaţi şi uşor aduşi în faţă, mâinile în buzunar…părea că îl apasă ceva…să fi fost oboseala de peste zi, gânduri ? sau …trebuie să fi fost tare frig afară..

 Păi, tu unde erai?

 În autobuz.

 Hmmmmmm, ce de lucruri poţi vedea din autobuz … spune cu o vădită încruntare.

 Lasă răutăţile! … Ştii foarte bine că aş prefera să discutăm despre tine, despre ce ai… dar tu, nu şi nu. Te întreb ce ai, îmi răspunzi sec : “Nimic!” şi îţi întorci privirea în altă direcţie. Cât să mai trag de tine? … îşi rosteşte pledoaria aproape pe nerăsuflate, cu verva unui actor care îşi repetă replica pentru a mia oară, însă pentru prima oară cu hotărâre.

 Mi-e greu… începe să se destăinuiască. Greu să vorbesc, greu să accept. M-am săturat să mă întorc mereu în acelaşi punct. Am o senzaţie cumplită de deja-vu. Noi doi în aceleaşi poziţii, eu aşteptând să îţi spun aceeaşi replică. N-aş vrea să cred că timpul ce a trecut între noi a trecut aşa, în zadar, lăsând în urma lui nimic sau, mă rog, lăsându-mă pe mine în acelaşi punct din care am început. Mi-e greu să îţi spun că acum nu simt decât încordarea asta din mine: răzvrătirea împotriva tuturor regretelor.

 Regrete… hmmmm… nu poţi să regreţi ceva ce nu ţi-ai dorit. Aş putea deduce că măcar cândva, pe parcurs, ţi-ai dorit… Chiar dacă acum …

 Mă enervează pur şi simplu felul în care unele lucruri revin în viaţa mea pentru a-mi demonstra că mă aflu din nou în punctul iniţial. … îşi continuă monoton discursul ca şi cum întreruperea de mai înainte nici nu ar fi existat. Şi parcă acum nu mai am nici visele de atunci… oftează. Şi mi-e greu, pentru că , uite, azi chiar nu vreau să vorbesc despre asta : e doar o zi proastă şi aş fi vrut să înţelegi ; aşa cum am făcut eu de prea multe ori, poate. Ce chestie! L-ai văzut doar pe Freamât-de-aburi , nu şi pe mine. Ne-am întâlnit ieri, mă căuta de ceva vreme şi am cedat la insistenţele lui. M-a întrebat despre tine şi eu i-am spus adevărul. Mi-a cerut apoi să îl accept pe el. Ce crezi că i-am spus? se privesc în ochi .. I-am spus că … face o pauză cât mai durează încă o privire .. că faptul că nu te am aşa cum aş vrea nu va fi niciodată un motiv ca să-l accept pe el ( poate nici pe altcineva…). Da, i-am dat acelaşi răspuns ca şi în celelalte dăţi. Nu cred însă să-i fi zdruncinat lumea , aşa cum reieşea din descrierea ta. Pe el, probabil, răspunsul meu l-a mirat chiar mai puţin decât pe tine. Dar tot nu înţeleg de ce insistă: de ce consideră el că răceala ta m-ar putea face să mă răzgândesc. Tu ce crezi?

Nu-i răspunde.

 Aş fi vrut să vorbim despre altceva, dar tu ai deschis subiectul ăsta. Şi oricum, până mai vrei tu să-mi vorbeşti voi uita probabil motivul supărării de azi.

 Dar, … insistă cu privirea ca şi cum ar mai vrea să spună ceva , apoi o lasă în pământ..

 Te las să te mai gândeşti. Mă duc să şterg geamurile.

 

nothing to win. nothing left to lose

Se întâlnesc întâmplător…dau unul peste celălalt. Doar pentru o secundă se privesc în ochi, iar în secunda imediat următoare amândoi îşi lasă privirea în pământ … nu e clar de ce : pentru a ascunde că fiecare ar fi vrut sa fugă de celălalt , pentru a evita o discuţie penibilă sau , cine ştie , să fi fost un gest involuntar ?

Ceva brusc rupe tăcerea: un sărut. Dorinţa îi face să tremure, deşi se simt înfrânţi.

Se despart. Ca răspuns la uimirea din privire se aude :

- Nu ştiam dacă ştii cât de mult.

Din nou linişte ca la început.

- Cât de mult ce ? … cât de mult te-am rănit? … cât de mult am greşit ?… ştiu! … spune asta cu un ton aspru , ca pe o mustrare.

- Nu! … cât de mult te-aş fi putut iubi … îi răspunde cald la aparenta răzvrătire .

- Ai de gând să renunţi acum ?

- Nu … am oricum senzaţia că ai făcut tu asta, cu mult timp înaintea mea… Nu renunţ, poate abia încep să accept situaţia … sau, poate ai dreptate.

- Ăsta e ultimul nostru sărut ?

- Nu, … e primul.

- Hai, măi! … nu se mai poate stăpâni şi izbucneşte într-un râs violent.

- E primul. … repetă, după ce iniţial a ridicat din sprânceană … primul de acest fel.

Nu încearcă să riposteze … ştie că orice motiv poate fi la fel de bine răstălmăcit, dar …

- Ce va fi de mâine?

- Întrebări am şi eu. Răspunsul ar trebui să-l ştii tu. Va fi dacă vrei … sau poate nu va fi … e cam multă muncă pentru cineva obişnuit să primească totul de-a gata.

Rămân nemişcaţi , în picioare … cum erau în tăcere , dar se privesc … se privesc ca şi cum s-ar fi întâlnit pentru prima oară , ca şi cum nu se vor mai întâlni niciodată.

- Salut! Ce mai faci ? Cu ce ocazie pe aici ?

- Bine… răspunde greu la întrebările ce vin în avalanşă. Ei, am avut nişte treabă. Răspunde, dar urmăreşte din priviri cum pe scări coboară… coboară fără să mai spună un cuvânt …

 

martori ai frumoasei departari

Nu încerca să înţelegi, de data aceasta nu are sens

..m-am rătăcit prin Herăstrău…m-am pierdut pe poteci, prin iarbă şi flori…şi noaptea aşteptam stele în loc de nori..am privit la cer şi am sperat . mă pierd de multe ori, mă mai rătăceşti şi tu…oricum ar fi fost, nu era acasă … şi mie mi-e tare dor de acasă! .. şi pe urmă să mă pierd pe mirişte.

so far away when closer, still present when being so far in space and time

 

o poveste spusa frumos

as prefera sa fii tu cel fericit…nu stiu de ce , dar altfel nu ma pot bucura..

/* ..can’t stop the hurt inside, when love and hate collide… */