“Eşti o adiere ce poartă cu sine o povară, de care nu poate şi nu vea să scape…”
Poţi să accepţi tot ceea ce am să-ţi dau şi apoi să îmi oferi posibilitatea de a dărui şi mai mult?
Poţi avea răbdare? Atâta cât e necesară pentru a începe totul de la zero în fiecare zi.. şi atâta energie cât să nu îmi dai niciodată răgazul de a mă eschiva?
Am obosit… mă dor încheieturile, îmi simt trupul încordat, mereu pregătit de fugă; mintea mereu născocind o nouă ascunzătoare. Ochii mă dor de la fixat zarea, picioarele mă dor de atâta aşteptare.
Mă poţi duce mereu într-un loc unde pot fi eu? Egoismul va mai persista o vreme, deoarece, vezi tu, încă nu m-ai învăţat ce este “noi”. Oare este ceva ce mi-aş putea dori?
Îmi vine acum în minte zâmbetul şăgalnic al unui prieten care mi-a zis: “Trebuie să dormi. Insomniile nu duc la nimic bun.” Poate avea dreptate şi mă gândesc aiurea. Dar, ai destulă încredere în tine încât să ştii că eşti ceea ce merit, fără să mai trebuiască să îţi reamintesc eu?
Dacă nu ţi-aş mai vorbi câteva zile, m-aş aştepta să te întorci la mine. Dacă ai face acelaşi lucru, eu nu aş reveni.
Am vaga impresie că uneori uit să trăiesc,…uite aşa, totul trece agale pe lângă mine. Până acum am iubit numai idei, nu ştiu dacă aş putea iubi un om. Unele au fost doar prezenţe trecătoare, altele idei atât de măreţe. Dar pe cea pe care am iubit-o cel ai mult din toate încă o mai aud şi acum spunând cu privirea aţintită în pământ: “Regret! N-am vrut să suferi.”
Mă poţi iubi fără programare? Nu vreau numai zile minunate, însă solicit prezenţă constantă. Caut în tine potenţial. Îţi citesc poeziile şi îmi pare că te strădui prea tare. Aş renunţa la atâtea, dar e o idee pe care aş vrea să o păstrez. Îmi place să ştiu că există.
Mai nou am descoperit că am nevoie de ordine şi disciplină. E o nevoie lăuntrică, nu e ceea ce m-a învaţat mama, nu e ceea ce îmi impune împrejurarea. E ceea ce simt. Dacă vorbeşti totuşi cu mama, să-i spui că m-a educat bine şi că sunt înainte de toate un copil ordonat. Am început să îmi pun în ordine foile de pe birou, am schimbat poziţia şifonierului. Ce prostie! Doar ştii atât de bine că mâine voi încurca din nou foile, lăsându-te răsfirate în ordinea lor firească.
Mă întrebi ce e cu mine. Nimic. Atâta doar că tare aş vrea să dorm. Mă întrebi de ce nu dorm. O fi vreo nebunie. Să fii iubită şi să nu poţi să dormi?








