În sfârşit ieşise pe faleză. A poposit pe prima bancă aflată la umbră ca să îşi tragă sufletul câteva minute. Marea pare atât de calmă. Se văd doar stâncile din apropiere şi în rest o întindere albastră. Astăzi sunt multe vapoare ieşite în larg. Nici un pescăruş. E prea cald. Probabil nici delfinii nu ies acum. Marea te duce cu gândul la ţinute provocatoare şi uşor dezvăluitoare. Sau la ţinutele acelea impecabile cuprinzând o rochie vaporoasă, o pălărie cu boruri largi şi neapărat poşeta asortată cu sandalele purtate de o doamnă care stă perfect dreaptă şi îţi aruncă o privire de superioritate dacă îndrăzneşti să-i admiri colierul şi cerceii din perle naturale. Ea însă e mai mult un mozaic: tot felul de lucruri care o reprezintă mai mult sau mai puţin şi care puse toate la un loc nu prea ar stârni invidia trecătorilor. O fustă kaki, stil milităresc având cusături vizibile. Destul de incomodă la alergat, pentru că nu-ţi lasă libertatea de a face paşi mari. De fapt, ea obişnuia să îşi ridice fusta uşor peste genunchi când urca pe străduţă grăbindu-se să nu piardă trenul. În momentul în care găseşti pasul potrivit pentru o astfel de fustă, cu siguranţă îţi scoate în evidenţă picioarele într-un mod foarte plăcut. Un tricou lălâu îi dezgoleşte uşor un umăr şi lasă să se vadă un pandantiv roşu, în formă de buburuză. Îşi scosese din geantă o carte. Brăţările mari din lemn fac zgomot ori de câte ori întoarce câte o filă. Nu ştia ce anume o întărâta. O începuse de dimineaţă şi nu reuşea să se oprească. Trebuie să fi fost o carte cel puţin amuzantă, deoarece îi stârnea rafale zgomotoase de râs. Ar fi vrut să-şi scoată picioarele din saboţii de frânghii şi să le ridice pe bancă. Însă treceau prea mulţi oameni pe acolo. Citind din carte, aproape uitase că ar fi vrut acest lucru.
- Iuhuuuu!
Îşi ridică privirea şi o vede pe fata foarte vorbăreaţă care se băgase în seamă acum câteva zile prezentându-se şi punând multe întrebări.
- Salve!
- Cum a fost alaltăieri la plajă?
Oare alaltăieri? Parcă fusese ieri.
- Totul a fost în regulă, răspunde fără a se sinchisi să dea detalii.
- Ce citeşti?
- O carte recomandată de o prietenă … şi îi arată coperta.
- Înţeleg …
Intră în parc cu vaga impresie că va reuşi să se piardă mai uşor. La aproximativ 20 de metri vede un cuplu, amândoi trecuţi de 40 de ani. Este ceva intrigant la ei. Le urmăreşte gesturile fără să ştie la ce să se aştepte. El o ajută să se ridice, lăsând-o să se prindă cu amândouă mâinile de el. Stă câteva minute în picioare, privindu-l mereu fix în ochi. Apoi sleită se lasă în braţele lui. Acesta o strânge lung în braţe şi apoi se aşează. În partea cealaltă a băncii, în dreptul picioarelor se putea sesiza abia acum o cârjă. Dintr-o dată simţi un sentiment de vinovăţie pentru că intrase în intimitatea lor, dar era o comunicare atât de intensă între cei doi, o încredere atât de rar întâlnită…Hotărî brusc să se ducă să stea pe iarbă. Se aşează direct, neţinând cont de fustă. O primise de la părinţi. Tatăl ei făcuse o pasiune pentru culorile de camuflaj, iar mama spera că îi va îndrepta mersul apăsat. Îndrăgea fusta aceea tocmai din aceste motive. Cu picioarele goale în trifoi, iarbă africană şi frunze uscate de ficus îşi continuă nederanjată lectura.